Marfuri

Vrac
Cereale
În terminalul de cereale se operează grâu, porumb, orz, rapiță, floarea soarelui și boabe soia. Chimpex deține un terminal modern, finalizat in iunie 2017, cu o capacitate de stocare de 200.000 tone, cu 20 celule de câte 10.000 tone capacitate fiecare, dispuse pe 2 rânduri a cîte 10 celule. Ratele de operare asigurate: încărcare nave: 2 x 800 Mt/ora; recepție: barje 400 Mt/ora, calea ferată 400 Mt/ore, auto 2x 400 Mt/oră. Deținem de asemenea magazii orizontale, cu o capacitate de depozitare de 280.000 tone. În cadrul acestui terminal există magazii cu operare prin intermediul încărcătoarelor frontale, dar și o magazie cu manipulare prin intermediul benzilor transportoare atât la recepție cât și la livrare.
Șrot de soia
Capacitatea de depozitare a acestui terminal este de 30.000 tone. Descărcarea navelor se realizează cu o macara de tip portal. Marfa descărcată de pe navă ajunge prin intermediul benzilor rulante într- o magazie dedicată exclusiv șrotului de soia. Ulterior încărcarea în camioane și vagoane se realizează prin intermediul încărcătoarelor frontale.
Șroturi
Prin acest terminal se operează șroturile de floarea soarelui și de rapiță. Capacitatea de depozitare a acestui terminal este de 25.000 tone. Îngrășăminte
Depozitarea îngrășămintelor are loc în magazii dotate cu sistem automat de descărcare din vagoane, în timp ce încărcarea în vapoare se realizează cu macarale de cheu sau mobile. Capacitatea de depozitare pentru îngrășăminte este de 40.000 tone pentru îngrășămintele însăcuite.
Fosfat și apatită
Operarea materiilor prime din import, fosfat și apatită, se realizează prin intermediul unei macarale portal de 25 tone. Transportul către siloz, unicat în portul Constanța și a cărui capacitate este de 36.000 tone, este asigurat cu ajutorul benzilor rulante, iar încărcarea vagoanelor se realizează prin intermediul benzilor transportoare și a unor buncăre care asigură și cântărirea automată.
Saci

Chimpex are echipamentul necesar să manipuleze mărfuri ambalate în saci de 50 kg și 500-1000 kg, echipamente care permit atingerea unei rate bune de manipulare.

Vrac

Cea mai mare parte a acestor mărfuri se depozitează pe o platformă descoperită a cărei suprafață este de 40.000 m2 sau în magazii a căror suprafață este de 10.000m2. În acest terminal manipulăm produse metalurgice, țevi, chimicale, etc.